Cuprins
Poeziile lui Nazim Hikmet (scris uneori Nazim Hikmat sau Nazem Hekmat) sunt considerate unele dintre cele mai importante și controversate poezii moderne turcești. Născut într-o familie influentă, poetul a fost un pionier al versului liber și al literaturii de inspirație socială, iar convingerile sale comuniste l-au adus în conflict cu autoritățile.
După ce a petrecut mulți ani în închisoare, Nazim Hikmet a părăsit Turcia în 1951 și a trăit în exil, în principal în Uniunea Sovietică, unde a rămas până la moartea sa, în 1963, la Moscova. Poeziile lui au fost interzise multă vreme în Turcia, iar în 1951 i-a fost retrasă cetățenia turcă din motive politice; aceasta i-a fost redobândită în 2009 prin hotărâre a guvernului turc. Până în 2025 nu au existat noi schimbări privind statutul său de cetățean.
Opera lui Nazim Hikmet – poezii, piese de teatru, romane, povestiri, scenarii, scrisori și eseuri – continuă să fie publicată pe scară largă. Din 2002, editura turcă Yapı Kredi Yayınları (YKY) îi publică lucrările în colecția „Bütün Eserleri” („Opere complete”) și, până în 2025, lansează constant noi ediții și studii dedicate poetului. În același timp, există încă un proces juridic legat de drepturile de autor asupra operei sale, deschis după discuțiile privind testamentul fiului său Mehmet Nazim și posibila redirecționare a acestor drepturi către diverse instituții.
În Turcia, Nazim Hikmet este privit ca un revoluționar al poeziei: a rupt cu formele tradiționale de versificație și a contribuit decisiv la dezvoltarea poeziei moderne, la fel cum alți autori influenți – precum Rumi sau Halide Edip Adıvar – au marcat alte zone ale literaturii turce. El este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literaturii de inspirație socială, scriind despre dragoste, libertate, dreptate socială, pace și lupta împotriva exploatării.
Chiar și în 2025, poeziile lui se bucură de o popularitate enormă atât în Turcia, cât și în lume. Texte precum „Yaşamaya Dair”, „Mavi Gözlü Dev, Minnacık Kadın ve Hanımelleri” (Uriașul cu ochi albaștri, femeia mică și caprifoiul) sau „Ceviz Ağacı” (Nucul) se numără printre cele mai citite, recitate și distribuite pe rețelele sociale. Versurile sale au fost puse pe muzică de numeroși artiști și rămân vii în memoria colectivă.
Deși în Turcia nu există încă, până în 2025, un muzeu național dedicat exclusiv lui Nazim Hikmet, la Șişli (Istanbul) funcționează „Nâzım Hikmet Anı Odası” (Camera memorială Nazim Hikmet), amenajată în cadrul Nâzım Hikmet Kültür ve Sanat Evi, unde sunt expuse obiecte personale, cărți și documente. De asemenea, numeroase centre culturale din Turcia îi poartă numele și organizează regulat evenimente, lecturi și expoziții dedicate operei sale. Astfel, poezia lui Nazim Hikmet rămâne o parte vie a culturii turce, alături de alte simboluri culturale precum cultura ceaiului în Turcia sau un covor anatolian.
Mai jos găsești o selecție de 10 poezii celebre de Nazim Hikmet, traduse liber în limba română și organizate pentru a evidenția diversitatea temelor și a tonurilor din creația sa.
Primul poem al lui Nazim Hikmet
Uriașul cu ochi albaștri, femeia mică și caprifoiul
Era un uriaș cu ochi albaștri.
Iubea o femeie mică.
Visul femeii era o casă mică,
o grădină cu marmură,
caprifoi,
și o casă plină de flori.
Era un uriaș care iubea ca un uriaș.
Cu mâini uriașe, pentru lucruri uriașe,
întotdeauna gata,
nu putea ridica o casă mică,
nu putea bate într-o ușă mică
în grădina cu marmură,
în mijlocul caprifoiului,
la casa care și-ar fi deschis ușa pentru el.
Era un uriaș cu ochi albaștri.
Iubea o femeie mică.
Iar femeia era foarte mică.
Femeia tânjea după odihnă,
obosită de drumul greu al uriașului.
„La revedere!”, a spus uriașul cu ochi albaștri,
și ea a intrat în brațele unui pitic bogat,
în grădina cu marmură,
printre caprifoi,
în casa care i-a deschis ușa.
Acum uriașul cu ochi albaștri înțelege
că nu există nici măcar un mormânt pentru uriașii îndrăgostiți:
în grădina cu marmură,
printre caprifoi,
în casa care își deschide ușa.
Al doilea poem al lui Nazim Hikmet
Nucul
Capul meu e un nor spumos,
în mine și în afara mea e mare.
Sunt un nuc în grădina Gülhane,
un nod peste alt nod,
un nuc bătrân, sfâșiat.
Nici tu nu știi de asta,
și nici poliția nu știe.
Sunt un nuc în parcul Gülhane.
Frunzele mele sunt limpezi
ca peștii în apă.
Frunzele mele, fine ca mătasea,
le-ai smuls, iubito, să-ți ștergi lacrimile.
Frunzele mele sunt mâinile mele
și am o sută de mii de mâini.
Ating Istanbulul
cu o sută de mii de mâini.
Frunzele mele sunt ochii mei,
privesc uimit.
Te văd cu o sută de mii de ochi, Istanbul.
Frunzele mele bat în piept
ca o sută de mii de inimi.
Sunt un nuc în parcul Gülhane.
Nici tu nu știi de asta,
și nici poliția nu știe.
Al treilea poem al lui Nazim Hikmet
Salutări clasei muncitoare din Turcia!
Salutări clasei muncitoare din Turcia!
Salutări curate!
Pace semințelor semințelor care vor înflori!
Tuturor boabelor din spicele voastre.
Zilele ce vor veni, zilele frumoase sunt în mâinile voastre,
zilele drepte, zilele mărețe,
zilele în care nimeni nu e exploatat ziua
și nu se culcă flămând,
zilele pâinii, ale trandafirilor și ale libertății.
Salutări clasei muncitoare din Turcia!
Celor care strigă în piețe
cu dorul nostru de pământ, de carte, de muncă,
cu dorul nostru de semilună și stea,
care ne aprind mințile.
Salutări clasei noastre muncitoare, care va învinge dușmanul!
Sultanatul banilor,
întunericul bigotismului
și toți cei care aruncă rachete asupra oamenilor,
vor fi învinși de clasa muncitoare.
Salutări clasei muncitoare din Turcia!
Salutări curate!
Al patrulea poem al lui Nazim Hikmet
Mucenici
Mucenicilor forțelor naționale,
a venit vremea să ieșiți din morminte!
Mucenicilor forțelor patriotice,
de la Sakarya, İnönü, Afyon,
și, desigur, Dumlupınar,
și vouă, celor ce ați căzut prizonieri și ați pierit în robie.
Sunteți marile noastre rădăcini în pământ,
dormiți în sânge.
Mucenicilor forțelor patriotice,
în timp ce dormiți sub pământ,
noi strigăm către dușman:
„Suntem vânduți, treziți-vă!”
Dormim adânc în pământ,
ridică-te și trezește-ne!
Ne-am trezit!
Mucenicilor forțelor naționale,
a venit vremea să ieșiți din morminte!
Al cincilea poem al lui Nazim Hikmet
Ochii tăi
Ochii tăi sunt ochii tăi, ochii tăi.
Fie că vii la închisoarea mea sau la spital,
privirea ta e mereu plină de soare.
E sfârșit de mai,
pe la Antalya, ogoarele sunt în vremea lor magică.
Ochii tăi sunt ochii tăi, ochii tăi.
De câte ori i-am văzut plângând în fața mea…
Ochii tăi erau goi,
mari și goi ca ai unui copil de șase luni,
dar niciodată nu a fost o zi fără soare.
Ochii tăi sunt ochii tăi, ochii tăi.
Lasă-ți ochii să vadă
un om fericit, vesel,
inteligent și deplin posibil,
ca o făptură aproape mitică pentru lume.
Ochii tăi sunt ochii tăi, ochii tăi.
Toamna, aici, seamănă cu niște castane de Bursa,
care cad ca o ploaie de vară,
ca Istanbulul în toate anotimpurile, în orice clipă.
Ochii tăi sunt ochii tăi, ochii tăi.
Va veni, iubito, ziua aceea când
oamenii vor fi frați unii altora,
se vor privi cu ochii tăi, floarea mea,
vor privi lumea cu ochii tăi.
Al șaselea poem al lui Nazim Hikmet
Dorul
Au trecut o sută de ani de când nu ți-am văzut chipul.
Ți-ai acoperit talia.
Nu ne putem privi în ochi.
Nu ar trebui să pui întrebări
unei ființe arse de febră,
cu stomacul dogorind la atingere.
De o sută de ani mă aștepți
într-un oraș.
De o sută de ani te aștept
în același oraș.
Eram în aceeași ramură, în aceeași ramură.
Am căzut din aceeași ramură.
O sută de ani între noi –
o sută de ani.
De o sută de ani,
la ceas de amurg,
încă alerg spre tine.
Al șaptelea poem al lui Nazim Hikmet
Iubitul meu
Iubiții mei, dacă vă mint,
să mi se rupă limba
și să-mi fie interzis să spun
că vă iubesc, în numele fericirii voastre.
Iubiții mei, dacă vă scriu o minciună,
lasă-mi mâna să se usuce
și să fiu lipsit de fericirea
de a vă îmbrățișa.
Dacă te mint, iubito, ochii mei sunt ai tăi;
lasă-i să se scurgă din mine ca niște lacrimi rare,
și să nu te mai poată vedea niciodată.
Al optulea poem al lui Nazim Hikmet
Trădător al patriei
„Hikmet continuă să trădeze.
Hikmet a spus: «Suntem o semi-colonie a imperialismului american».
Regimul spune: Hikmet continuă să trădeze.”
Așa a apărut într-un ziar din Ankara,
pe trei coloane, cu litere negre țipătoare,
într-un ziar din Ankara,
chiar lângă fotografia amiralului Willemsen,
râzând dintr-o imagine de 66 de centimetri pătrați,
amiral american,
sub titlul: „America a dăruit 120 de milioane de lire
la bugetul nostru de 120 de milioane de lire”.
Hikmet a spus: „Suntem o semi-colonie a imperialismului american”.
Regimul spune: Hikmet își continuă trădarea.
Da, sunt un trădător, dacă asta numești tu patrie.
Dacă a iubi patria înseamnă ceea ce spui tu,
atunci eu sunt cel care a trădat.
Eu sunt un trădător al unei asemenea patrii.
Dacă patria ta sunt seifurile,
casele de marcat și carnetele de cecuri,
dacă patria ta e foamea țăranilor tăi,
patria ta tremură ca un câine în frig
și se zbate de malarie vara;
dacă sângele muncitorilor tăi din fabrici
este patria ta;
dacă patria ta se înfige în oameni ca niște cuie
deținute de marii tăi proprietari;
dacă patriotismul e doar un steag pe o suliță,
dacă patriotismul e bastonul unui polițist,
dacă alocațiile tale, salariile tale, datoriile tale
sunt ceea ce numești tu patrie,
și nu vrei să fii salvat de întunericul ăsta împuțit –
atunci sunt un trădător.
Dacă „patria” înseamnă baze americane,
bombe americane, tunuri navale americane…
Atunci sunt un trădător al unei asemenea patrii.
Iar vara, în ziare, pe trei coloane cu litere negre:
„Hikmet își continuă trădarea”.
Al nouălea poem al lui Nazim Hikmet
Dacă ești un nor
Un nor minunat deasupra mării.
O navă de argint alunecă dedesubt.
Un pește galben, în adânc,
printre mușchiul albastru de pe fund.
Un om gol pe țărm
crede că totul s-a oprit.
Eu, să fiu norul?
Sau să fiu nava?
Să fiu peștele?
Sau mușchiul?…
Nici una, nici alta, nici cealaltă.
Eu trebuie să fiu marea, fiule,
cu norul, cu nava, cu peștele și cu mușchiul în ea.
Al zecelea poem al lui Nazim Hikmet
Port albastru
Sunt atât de obosit, căpitane, nu mă aștepta.
Lasă pe altcineva să scrie jurnalul.
Çınarlı, Domul, Portul Albastru…
Tu nu mă poți duce în acest port.
