Cuprins
Imaginați-vă scena: sunteți la o masă pe malul Bosforului, soarele apune, iar ospătarul nu vă aduce doar „pește”, ci o instituție culturală. În Turcia, peștele este mai mult decât hrană este un ritual, adesea acompaniat de Rakı și conversații lungi. Această tradiție este adânc înrădăcinată în ADN-ul local.
Totuși, pentru călători, meniul poate părea un cod indescifrabil. Care este diferența dintre Levrek și Çipura? De ce este Lüfer atât de scump? Și ce pește ar trebui să evitați cu desăvârșire în timpul verii?
În acest ghid, lăsăm teoria deoparte și trecem la practică. Iată cele mai importante specii de pește din Turcia, echivalentele lor românești și cel mai important când este sezonul lor de vârf.
Clasicii: Întotdeauna o alegere sigură
Dorada (Çipura)
Dacă nu știți ce să comandați, mergeți pe mâna Çipura. Dorada este „Volkswagen-ul” peștilor turcești (sau poate Dacia Logan, pentru fiabilitate): gustoasă și disponibilă aproape oriunde. Carnea sa albă, fermă și numărul redus de oase o fac ideală pentru cei care urăsc să „migălească” în farfurie.
Pont de Insider: Majoritatea exemplarelor de Çipura servite astăzi provin din fermele piscicole din Marea Egee și sunt disponibile tot anul. Exemplarele sălbatice sunt mai rare și mult mai scumpe. O doradă sălbatică mai mică (sub 180g) este adesea numită Lidaki dacă vedeți acest nume în meniu, nu ezitați!
Sfat de preparare: Cel mai bine se savurează la grătar (Izgara) alături de o salată simplă de rucola.
Lupul de mare (Levrek)
Eternul rival al doradei este Levrek-ul. Mai ales în lunile toride de vară, Lupul de mare este alegerea excelentă, fiind ușor și sărac în grăsimi. Se găsește atât în Mediterana, cât și în Marea Neagră și Egee.
Carnea sa este chiar mai fragedă decât a doradei și se desface fâșii. La fel ca la Çipura, majoritatea peștilor din restaurante sunt de crescătorie, ceea ce garantează o calitate constantă și un preț corect.
Dacă plănuiți o vacanță gastronomică, verificați sărbătorile legale în Turcia pentru a vă asigura că piețele de pește și restaurantele preferate sunt deschise, mai ales în timpul sărbătorilor religioase.
Specialitățile: Pentru cunoscători
Scorpia de mare (İskorpit)
Nu vă lăsați intimidați de aspect. İskorpit arată periculos cu culoarea sa roșie și țepii amenințători și chiar este. Țepii sunt otrăvitori, motiv pentru care nu ar trebui să încercați niciodată să curățați acest pește singuri dacă nu sunteți profesioniști.
De ce să-l comanzi? Este regele supei de pește (Balık Çorbası). Carnea sa este fermă și are o textură care amintește de homar. Dacă îl vedeți în meniu, încercați-l sub formă de tocană sau supă este o experiență culinară unică.
Barbunul (Barbunya)
Aici există adesea confuzii: numele turcesc pentru Barbun este Barbunya (sau Tekir), nu Kefal (acela este Chefalul). Recunoașteți imediat Barbunya după culoarea roșie distinctivă și aripioarele gălbuie.
Este un pește mic (de obicei 17-20 cm), dar este o adevărată bombă de aromă. Spre deosebire de peștii de crescătorie cu gust blând, barbunul are un gust intens, iodat, de mare adevărată. Se mănâncă de obicei întreg, prăjit crocant și stropit cu lămâie perfect ca antreu cald (Ara Sıcak) înainte de felul principal.
Lufarul (Lüfer) „Regina” Bosforului
Pentru locuitorii din Istanbul, Lüfer (Bluefish) nu este doar un pește, este o obsesie. Este considerat unul dintre cei mai gustoși pești din apele turcești. Sezonul său începe toamna (septembrie/octombrie), iar peștele este cunoscut pentru natura sa agresivă are dinți capabili să taie firele pescarilor.
Experiența supremă? Să savurați un Lüfer proaspăt pe grătar, privind apusul de pe punte. Apropo, iată cele mai bune 4 locuri pentru a închiria un iaht în Istanbul pentru a transforma această fantezie în realitate.
Pont pentru buget: Fiți atenți la nume, care se schimbă în funcție de mărime. Lufarul mic se numește Çinekop (mai ieftin), cel mediu Sarıkanat, iar doar peștele adult, mare, are dreptul să se numească Lüfer (și costă pe măsură).
Street Food & Bucătăria de zi cu zi
Macroul (Kolyoz & Uskumru)
Atenție la confuzii: În Turcia se face o distincție clară între Uskumru (macroul „adevărat”) și Kolyoz (macroul spaniol/de Mediterana).
Kolyoz-ul este adesea uscat (ca Çiroz) sau prăjit, deoarece are mai puțină grăsime decât vărul său. Cel mai bun moment pentru acești pești este iarna (noiembrie-februarie), când au acumulat rezerve de grăsime. Pescarii amatori de pe malurile Bosforului prind adesea și Stavrid (İstavrit), care se vinde la găleată direct pe chei.
Merlanul (Mezgit)
Mezgit-ul este favoritul gospodinelor și al copiilor din Turcia. De ce? Carnea sa este extrem de fragedă, albă și nu are aproape deloc acel miros „de pește” pregnant. Este adesea numit „puiul mării”.
Cu o lungime de 20-40 cm, este servit aproape întotdeauna pane (adesea în făină de porumb) și prăjit. Se găsește din abundență în Marea Neagră și Marea Marmara, fiind de obicei foarte accesibil la preț.
Indiferent dacă negociați într-o piață aglomerată sau stați la un restaurant elegant, rețineți că orarul meselor poate varia în funcție de perioada anului. De exemplu, în timpul Ramadanului, restaurantele de pește pot fi extrem de aglomerate seara, la Iftar.
Cu aceste cunoștințe, nu mai comandați ca un turist, ci ca un localnic. Afiyet olsun! (Poftă bună!)
