Sultanul Abdülmecid I: Tanzimatul, Dolmabahçe și Ajutorul Irlandez

Sultanul Abdülmecid I este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți suverani ai epocii moderne a Imperiului Otoman. Domnia sa (1839–1861) a marcat o perioadă de transformare profundă, definită de ascensiunea naționalismului, alianțele strategice cu puterile vest-europene și, mai presus de toate, de Tanzimat — o eră a reorganizării și modernizării instituționale.

Deși a urcat pe tron într-o perioadă tulbure, Abdülmecid a reușit să pună bazele statului otoman modern, lăsând în urmă nu doar reforme legislative, ci și monumente arhitecturale impresionante.

Origini și familie

Sultanul Abdülmecid I face parte din ilustra dinastie otomană, fiind al 31-lea sultan al imperiului. Linia sa genealogică directă urcă până la întemeietorul statului:

Abdülmecid I, fiul lui Mahmud II, fiul lui Abdülhamid I, fiul lui Ahmed III, fiul lui Mehmed IV, fiul lui Ibrahim I, fiul lui Ahmed I, fiul lui Mehmed III, fiul lui Murad III, fiul lui Selim II, fiul lui Suleiman Magnificul, fiul lui Selim I, fiul lui Bayezid II, fiul lui Mehmed Cuceritorul. până la Osman Gazi și Ertuğrul Gazi.

Abdülmecid I a avut o viață de familie complexă, specifică tradiției imperiale a vremii. Printre cele mai cunoscute consorte ale sale se numără:

• Servetseza Kadın (Baș Kadın – prima soție)
• Tirîmüjgan Kadın (mama sultanului Abdülhamid II)
• Düzdidil Kadın
• Şevkefzâ Kadın (mama sultanului Murad V)
• Gülcemal Kadın (mama sultanului Mehmed V Reșad)
• Verdicenan Kadın
• Perestu Kadın (mama adoptivă a lui Abdülhamid II, cunoscută pentru caritatea sa)
• Nükhetsezâ Hanım
• Mahitab Kadın
• Şayeste Hanım

Viața timpurie și educația

Născut la 25 aprilie 1823, la Constantinopol (Istanbul), Abdülmecid a fost fiul sultanului reformator Mahmud al II-lea și al sultanei Bezmiâlem (de origine georgiană). Mama sa este renumită pentru fondarea Spitalului Gureba, o instituție de caritate care a servit drept model pentru cele mai bune spitale din Istanbul de astăzi.

Spre deosebire de predecesorii săi, Abdülmecid a primit o educație cu puternice influențe europene. A fost primul sultan care a vorbit fluent limba franceză, ceea ce i-a facilitat legăturile diplomatice cu Occidentul. Pasionat de literatură și muzică clasică occidentală, prințul a crescut cu convingerea că modernizarea este vitală pentru supraviețuirea imperiului care controla teritorii vaste, inclusiv regiuni precum Ierusalimul otoman.

Domnia sultanului Abdülmecid I

Criza egipteană

Abdülmecid a urcat pe tron la 2 iulie 1839, la doar 16 ani, într-un moment de cumpănă. Imperiul se afla în plin război cu viceregele rebel al Egiptului, Muhammad Ali Pașa. Chiar la începutul domniei sale, armata otomană suferise o înfrângere majoră, iar flota imperială fusese predată rebelilor la Alexandria.

Cu sprijinul diplomației europene, criza a fost soluționată în 1841. Printr-un firman imperial, sultanul a recunoscut guvernarea ereditară a dinastiei lui Muhammad Ali asupra Egiptului, menținând însă suzeranitatea otomană.

Marea Foamete din Irlanda (1845–1852) și gestul sultanului

Unul dintre cele mai emoționante episoade ale domniei sale este legat de Marea Foamete din Irlanda. Aflând despre suferința populației irlandeze, sultanul Abdülmecid a decis să ofere ajutor umanitar.

Documentele istorice confirmă o donație oficială de 1.000 de lire sterline, trimisă după ce diplomații britanici l-au sfătuit să nu doneze mai mult decât Regina Victoria (care oferise 2.000 de lire). Totuși, tradiția locală din orașul irlandez Drogheda și numeroase relatări istorice susțin că sultanul ar fi trimis suplimentar, în secret, trei nave încărcate cu alimente.

Deși existența navelor rămâne un subiect dezbătut de istorici, recunoștința irlandezilor este incontestabilă. Simbolul semilunii și al stelei a fost adoptat în stema orașului Drogheda și apare și astăzi pe emblema clubului de fotbal Drogheda United, comemorând generozitatea otomană.

Reformele interne (Tanzimat)

Cea mai durabilă moștenire a lui Abdülmecid este programul de reforme cunoscut sub numele de Tanzimat („Reorganizare”). Acesta a fost structurat în jurul a două documente fundamentale:

• Hatt-ı Șerif de la Gülhane (1839) – a proclamat egalitatea tuturor supușilor în fața legii, garantând viața, onoarea și proprietatea, indiferent de religie.
• Hatt-ı Hümayun (1856) – a extins aceste drepturi, consolidând statutul cetățenilor non-musulmani.

Modernizarea a atins toate aspectele vieții sociale și administrative:

• Finanțe: Introducerea primelor bancnote otomane (numite kaime) în 1840.
• Armată: Reorganizarea armatei și introducerea serviciului militar obligatoriu.
• Simboluri naționale: Standardizarea steagului național cu semilună și stea (1844) și adoptarea Marșului Mecidiye.
• Justiție: Crearea instanțelor mixte (Nizamiye) și adoptarea codurilor penale și comerciale după model francez.
• Educație: Înființarea Ministerului Educației, deschiderea primelor școli secundare moderne (Rüşdiye) și fondarea Școlii Imperiale Otomane la Paris.
• Societate: Interzicerea comerțului cu sclavi și închiderea piețelor de sclavi din Constantinopol.

Războiul Crimeii (1853–1856)

Domnia sa a fost marcată și de conflictul major cu Imperiul Rus, cunoscut sub numele de Războiul Crimeii. Imperiul Otoman, susținut de o alianță puternică cu Marea Britanie și Franța, a reușit să contracareze expansiunea rusă.

Războiul s-a încheiat cu Tratatul de la Paris (1856), care a confirmat integritatea teritorială a Imperiului Otoman și l-a integrat formal în „Concertul European”. Totuși, costurile militare au obligat imperiul să contracteze primul împrumut extern în 1854, deschizând calea spre o lungă perioadă de îndatorare.

Palatul Dolmabahçe: Simbolul modernizării

Dornic să demonstreze că Imperiul Otoman este un stat european modern, Abdülmecid a ordonat construcția Palatului Dolmabahçe. Situat pe malul Bosforului, acesta este astăzi unul dintre cele mai spectaculoase locuri de văzut de pe iaht în Istanbul.

Construit între 1843 și 1856, palatul a costat fabuloasa sumă de cinci milioane de lire de aur otomane (echivalentul a 35 de tone de aur). Opulența sa este legendară: doar pentru decorarea plafoanelor s-au folosit aproximativ 14 tone de foiță de aur. Astăzi, palatul este un muzeu fascinant și o sursă de inspirație pentru cei care caută un suvenir memorabil în Turcia, replicile arhitecturii sale fiind foarte populare.

Deși a fost o capodoperă arhitecturală, costurile sale uriașe, suprapuse peste cheltuielile Războiului Crimeii, au pus o presiune enormă pe finanțele statului.

Moartea și succesiunea

Sultanul Abdülmecid I a încetat din viață la data de 25 iunie 1861, la vârsta de doar 38 de ani, răpus de tuberculoză. A fost înmormântat în curtea Moscheii Yavuz Selim din Istanbul.

Tronul a fost preluat de fratele său mai mic, Sultanul Abdülaziz, care a continuat, într-o manieră proprie, eforturile de modernizare, fiind la rândul său un promotor al culturii și artelor.

Moștenire istorică

Domnia lui Abdülmecid I rămâne un punct de cotitură în istoria Turciei. El a fost sultanul care a deschis imperiul către Occident, a abolit practici medievale și a instituit conceptul de cetățenie egală. Deși reformele sale au întâmpinat rezistență și au generat costuri financiare mari, ele au așezat pietrele de temelie pentru modernizarea care avea să continue până la formarea republicii.