Sultanul Mahmud al II-lea

Sultanul Mahmud al II-lea este unul dintre cei mai importanți sultani reformiști ai Imperiului Otoman, a cărui domnie a fost martora multor decizii importante care au schimbat forma imperiului.

Epoca sultanului Mahmud a fost martora pierderii de către Imperiul Otoman a Greciei și Algeriei, precum și a rebeliunii conducătorului Muhammad Ali Pașa.

Descendenia și familia sultanului Mahmud al II-lea

Sultanul Mahmud al II-lea aparține familiei otomane, așa cum este numele său complet chiar Erturgul Gazi:

Sultanul Mahmoud al II-lea, fiul lui Abd al-Hamid I, fiul lui Ahmed al III-lea, fiul lui Muhammad al IV-lea, fiul lui Ibrahim I, fiul lui Ahmed I, fiul lui Muhammad al III-lea, fiul lui Murad al III-lea, fiul lui Salim al II-lea, fiul lui Suleiman Magnificul, fiul lui Selim I bin Bayazid al II-lea, fiul lui Muhammad Al-Fatih, fiul lui Murad al II-lea, fiul lui Muhammad I, fiul lui Bayazid I, fiul lui Murad I, fiul lui Orhan Gazi, fiul lui Osman, fiul lui Erturgul Gazi.

Sultanul Mahmud al II-lea s-a căsătorit cu 16 soții, iar acestea au fost:

• Dilseza Kadın
• Ali canab Kadın
• Kamerfer Kadın
• Nevfidan Kadın
• Hoșyar Kadın
• Asubcan Kadın
• Mislinayab Kadın
• Nurtab Kadın
• Bezmiâlem Sultan
• Ebrureftar Kadın
• Pervizifelek Kadın
• Hüsnümelek Hanım
• Pertevniyal Sultan
• Tiryal Hanım
• Zernigar Hanım
• Lebrizifelek Hanım

Viața timpurie a sultanului Mahmud al II-lea

Prințul Mahmoud al II-lea s-a născut la 20 iulie 1785, în luna Ramadan. Sultanului Abdul Hamid I și soției sale Nakshidil Sultan.

Prințul a fost întemnițat în palat după moartea tatălui său, iar fratele său vitreg, sultanul Mustafa al IV-lea, a ordonat executarea sa pentru a dezamorsa rebeliunea.

Sultanul Mustafa al IV-lea a încercat să își asigure domnia prezentându-se ca singurul moștenitor al familiei otomane și, prin urmare, a ordonat executarea celor doi frați ai săi, Mahmoud al II-lea și Selim al III-lea.

A avut loc o rebeliune majoră în care rebelii căutau să pună în aplicare reformele pe care sultanul dorea să le anuleze.

Sultanul a reușit să-l execute pe Selim al III-lea, dar prințul Mahmoud al II-lea a reușit să scape și să se ascundă, pentru ca apoi să apară și să-l deposedeze pe sultanul Mustafa cu ajutorul rebelilor și să preia puterea.

Domnia sultanului Mahmud al II-lea

Revolta ienicerilor

Sultanul Mahmud al II-lea a urcat pe tronul Imperiului Otoman în 1808, la vârsta de 23 de ani, și a început imediat să reformeze armata, după cum Marele Vizir, Mustafa Bayraktar, a primit ordin să reformeze forțele ienicerilor.

Începutul domniei sultanului Mahmud al II-lea a fost martorul unei mari revolte a ienicerilor în semn de protest față de încercarea sultanului de a le organiza formațiunile.

Jandarmii au încercat să îl readucă la putere pe sultanul Mustafa al IV-lea, care se opunea reformelor, iar jandarmii au incendiat clădirea guvernului și l-au ucis pe Marele Vizir.

Sultanul a fost nevoit să anuleze reformele după ce ienicerii au dat foc Istanbulului.

Eliminarea ienicerilor

Sultanul Mahmud al II-lea a început încercările de a forma o armată modernă asemănătoare armatelor europene, iar ienicerii s-au revoltat împotriva acestei idei pe străzile capitalei.

Sultanul Mahmud al II-lea a ordonat forțelor lui Sipahi să îi atace pe ieniceri și să îi întoarcă în barăcile lor, deoarece sultanul a adunat sprijinul publicului pentru a scăpa de ieniceri.

Forțele Sipahi au reușit, împreună cu oamenii care urau nedreptatea ienicerilor și incendierea capitalei de către aceștia, să îi întoarcă pe ieniceri în cazărmi.

După aceea, sultanul a ordonat artileriei să tragă asupra cazărmii ienicerilor, ucigând 4000 de soldați.

Mai mulți soldați au fost uciși pe străzile capitalei, supraviețuitorii au fugit sau au fost întemnițați, iar sultanul le-a confiscat toate proprietățile, iar ienicerii au fost complet eliminați.

Reforme militare

Sultanul Mahmud al II-lea a introdus numeroase reforme militare, dintre care cele mai importante sunt:

• Introducerea sistemului de recrutare obligatorie
• Trimiterea de ofițeri în misiuni în străinătate
• Recrutarea de ofițeri din Prusia pentru instruirea trupelor
• Redeschiderea Școlii Navale și construirea de cazărmi pentru Marina Militară
• Înființarea Școlii Navale pentru elevi de excepție
• Înființarea navei Mahmudiye, care a fost cea mai mare navă din lume pentru o lungă perioadă de timp, deoarece a gestionat mai mult de o mie de salior și a transportat 128 de tunuri.
• Introducerea navelor cu aburi în Marina Otomană.

Reforme educaționale

Sultanul Mahmud al II-lea a introdus numeroase modificări în sistemul educațional, deoarece a înființat școli elementare pentru a preda Sfântul Coran, principiile limbii arabe și literele turcești.

Sultanul a înființat, de asemenea, școli secundare pentru a preda matematică, geografie și istorie.

De asemenea, sultanul a îmbunătățit școala de limbi străine, care a fost înființată în timpul domniei sultanului Mustafa al IV-lea pentru a absolvi traducători.

În timpul domniei sultanului Mahmud al II-lea, Imperiul Otoman a trimis numeroase misiuni educaționale la Paris și Londra pentru a învăța artele și științele moderne, unde studenții erau însoțiți de ambasadorul sultanului, care scria rapoarte despre nivelul lor academic.

Printre reformele educaționale se numără renovarea Bibliotecii Mahmudiyah din Medina.

Reforme sociale

Domnia sultanului Mahmud al II-lea a fost martora unor schimbări în societatea otomană, deoarece sultanul a introdus o vestimentație asemănătoare cu cea europeană și a înlocuit turbanul, care era foarte răspândit ca acoperământ pentru cap, cu un fez.

Fez-ul a fost purtat de supușii Imperiului Otoman în România, deoarece sultanul i-a obligat pe angajații civili și militari ai statului să poarte haine noi la locul de muncă.

Războiul otoman saudit

Domnia sultanului Mahmud al II-lea a fost martora unei revolte în Hijaz, deoarece Abdullah bin Saud a înființat primul stat saudit în Dir’iyah și a reușit să controleze Mecca, Medina și Jeddah.

Sultanul i-a ordonat guvernatorului Egiptului, Muhammad Ali Pașa, să elimine primul stat saudit.

Armata egipteano-otomană va merge în Hijaz și va fi capabilă să redea Mecca și Medina califatului otoman.

Războiul otoman-saudit a continuat până când armata otomană egipteană, condusă de Ibn Muhammad Ali Pașa, a ajuns în capitala Dir’iya, iar Abdullah bin Saud al-Kabir s-a predat.

Muhammad Ali Pașa l-a trimis pe saud la İstanbul pentru a fi executat cu o fatwa din partea șeicului islamului pentru că s-a îndepărtat de domnitor și pentru nesupunerea sa.

Independența Greciei

Războiul greco-otoman a izbucnit în timpul domniei sultanului Mahmud al II-lea, când grecii s-au revoltat cu sprijinul țărilor europene.

Sultanul Mahmoud al II-lea i-a ordonat guvernatorului Egiptului, Muhammad Ali Pașa, să trimită trupe pentru a reprima revoluția.

Guvernatorul Egiptului a trimis 17 mii de soldați egipteni în Grecia pentru a ajuta Imperiul Otoman.

Soldații egipteni și otomani s-au întâlnit cu forțele navale egiptene și otomane, alianța reușind să învingă rebeliunea greacă.

Rusia, Franța și Anglia s-au reunit într-o alianță care avea ca scop separarea Greciei de Imperiul Otoman, în timp ce Franța pregătea o armată terestră care a recucerit Grecia de la forțele lui Muhammad Ali Pașa.

În plus, flotele alianței europene au distrus flotele egipteană și otomană în bătălia de la Navarino.

Ocupația Algeriei

Franța a profitat de slăbiciunea Imperiului Otoman după ce a distrus o mare parte din flota navală a acestuia în Bătălia de la Navarino, care se afla sub jurisdicția Algerului.

Statul otoman a fost incapabil să apere Algeria din cauza distanței și a lipsei de forțe navale pentru a transporta echipamente și soldați.

Războiul egipteano-otoman

Muhammad Ali Pașa, guvernatorul Egiptului, a dorit să răstoarne Imperiul Otoman și să îl înlocuiască cu un Imperiu Alawit, deoarece guvernatorul a profitat de slăbiciunea Imperiului Otoman după înfrângerea suferită de Grecia și Franța în Algeria.

Muhammad Ali Pașa a reușit să controleze Levantul după înfrângerea armatei otomane, iar apoi a avansat în Munții Taurus și apoi în Anatolia, până când a ajuns în orașul Konya.

Rebeliunea guvernatorului a luat sfârșit după intervenția țărilor europene și a Rusiei, acestea încheind un tratat de apărare cu Imperiul Otoman.

Războiul a izbucnit din nou la sfârșitul domniei sultanului Mahmud al II-lea, bătălia de la Nezib fiind una dintre cele mai importante bătălii câștigate de Muhammad Ali Pașa în 1839 d.Hr.

Moartea sultanului Mahmud al II-lea

Sultanul Mahmud al II-lea a murit de infecție cu TBC în 1839, unde a fost transferat la una dintre periferia Istanbulului la spitalul în care a murit într-o cincizeci și patru din vechiul succesor al fiului său Sultan Abdul Majid.