Sultanul Vahdettin (Mehmed al VI-lea): Ultimul Sultan Otoman

Sultanul otoman Mehmed al VI-lea, cunoscut sub numele de „Sultanul Vahdettin”, a fost ultimul administrator otoman care a exercitat simultan atât funcția de Sultan, cât și pe cea de Calif.

Sultanul Vahdettin a fost ultimul conducător de facto al imperiului. Succesorul său din cadrul dinastiei, Abdülmecid Efendi (Abdülmecid al II-lea), a servit doar în calitate de Calif islamic pentru o scurtă perioadă după desființarea sultanatului, fără a deține puterea politică de sultan.

Linia genealogică și familia Sultanului Vahdettin

Sultanul Mehmed al VI-lea face parte din lunga dinastie otomană, fiind fiul Sultanului Abdülmecid I. Linia sa genealogică directă urcă până la întemeietorul imperiului:

El este fiul lui Abdülmecid I, descendent direct al liniei care pornește de la Osman Gazi, trecând prin mari conducători precum Mehmed Cuceritorul (Fatih), Soliman Magnificul și Selim I. Ca al 36-lea Padișah, Vahdettin încheie un lanț dinastic de peste șase secole.

Sultanul Vahdettin a avut mai multe soții de-a lungul vieții sale, conform tradiției imperiale:

• Nazikeda Hanım: Prima sa soție, cu care a avut trei fiice (Fenire, Ulviye și Sabiha).
• İnşirah Hanım: A doua soție, căsătorie care s-a încheiat prin divorț.
• Müveddet Hanım: Este mama singurului său fiu, prințul Ertuğrul.
• Nevvare Hanım: A patra soție.
• Nevzad Hanım: Ultima sa soție, care l-a însoțit în exil.

Viața Sultanului Vahdettin înainte de a urca pe tron

Mehmed Vahdettin s-a născut în Palatul Dolmabahçe din Istanbul la 14 ianuarie 1861. Tatăl său, Sultanul Abdülmecid I, a murit când prințul avea doar 5 luni.

Deoarece și mama sa naturală, Gülüstü Kadın, a murit când el avea doar patru ani, Vahdettin a fost crescut de mama sa vitregă, Şayeste Hanım.

Educația Sultanului Vahdettin

În tinerețe, prințul Mehmed a participat la cursuri de medresă (școală teologică islamică) și a studiat intens cu profesori privați. Educația religioasă solidă pe care a primit-o i-a oferit competența necesară pentru a examina problemele de drept islamic (Sharia) aduse în fața sa după urcarea pe tron.

Mehmed al VI-lea a studiat jurisprudența islamică, interpretarea Coranului și hadith-urile, învățând totodată limbile arabă și persană, esențiale pentru cultura otomană înaltă.

Tânărul prinț a frecventat lojile sufite, fiind interesat de ordinul Naqshbandi în tinerețe. Această aplecare spre spiritualitate i-a influențat caracterul rezervat.

Pe lângă teologie, Vahdettin era pasionat de arte. A luat lecții private de literatură și muzică. Era un caligraf talentat și un muzician pasionat, având la activ mai multe compoziții proprii.

Anii de domnie ai Sultanului Vahdettin

Mehmed al VI-lea a ajuns la putere într-un moment critic, după moartea fratelui său Mehmed Reșad la 3 iulie 1918, spre finalul Primului Război Mondial, când înfrângerea Imperiului Otoman devenise iminentă.

Principala preocupare a Sultanului a fost să scoată statul din război cu cât mai puține pierderi posibile, dată fiind situația dezastruoasă a imperiului. Pentru context istoric privind întinderea și declinul imperiului, puteți citi despre Ierusalimul otoman și pierderea teritoriilor.

La scurt timp după urcarea sa pe tron, a fost semnat Armistițiul de la Moudros (30 octombrie 1918). Conform acestui armistițiu, forțelor Aliate li s-a permis să intre în Istanbul și să preia controlul asupra strâmtorilor Dardanele și Bosfor, precum și asupra altor puncte strategice.

Deoarece partidul „Comitetul Uniune și Progres”, care controlase statul până atunci, suferise înfrângeri majore, Imperiul Otoman pierduse deja vaste teritorii în momentul în care Vahdettin a preluat puterea.

Ca urmare a Armistițiului, armata otomană a fost demobilizată. În Caucaz, otomanii au fost forțați să se retragă la granițele de dinaintea războiului.

În această atmosferă tensionată, Sultanul l-a însărcinat pe Mustafa Kemal Pașa (viitorul Atatürk) să meargă în Anatolia ca inspector al Armatei a 9-a. Deși mandatul oficial era de a asigura ordinea și dezarmarea conform cerințelor Aliaților, acest moment a marcat începutul Războiului de Independență.

Există dezbateri istorice aprinse cu privire la intențiile Sultanului. Unele surse îl acuză de trădare pentru încercările de a suprima mișcarea națională în speranța de a salva dinastia prin cooperare cu britanicii.

Alte surse istorice confirmă o discuție celebră între cei doi la Palatul Yıldız, înainte de plecarea lui Mustafa Kemal spre Samsun. Conform memoriilor lui Falih Rıfkı Atay, Sultanul i-ar fi spus lui Mustafa Kemal:

Pașa, Pașa, ai slujit statul de multe ori până acum. Acum poți salva statul!

Mustafa Kemal Pașa a debarcat la Samsun la 19 mai 1919, organizând rezistența națională. Ulterior, a fost fondată Marea Adunare Națională a Turciei la Ankara (23 aprilie 1920), care a respins autoritatea guvernului din Istanbul și tratatele semnate de acesta. Această dată este astăzi una dintre cele mai importante sărbători legale în Turcia.

Împotriva forțelor naționaliste („Kuva-yi Milliye”), guvernul din Istanbul a înființat, cu acordul Sultanului, o forță militară numită „Kuvâ-i İnzibâtiyye” (Armata Califatului), sub conducerea lui Süleyman Şefik Pașa, pentru a combate mișcarea din Anatolia.

În timp ce unii istorici sugerează că Sultanul ar fi sprijinit în secret mișcarea națională și ar fi înființat forța de poliție doar pentru a satisface cerințele Aliaților, acțiunile oficiale ale guvernului său au fost de condamnare a naționaliștilor.

Noul guvern înființat la Ankara sub conducerea lui Mustafa Kemal a anunțat că nu recunoaște autoritatea lui Vahdettin. Personalități precum Halide Edip Adıvar au jucat un rol crucial în mobilizarea opiniei publice în favoarea Războiului de Independență, sfidând ordinele de la Istanbul.

În august 1920, reprezentanții guvernului otoman au semnat Tratatul de la Sèvres, care diviza drastic Anatolia și consfințea sfârșitul Imperiului ca putere. Acest tratat a fost respins categoric de guvernul de la Ankara și nu a fost niciodată ratificat de parlamentul otoman (care fusese dizolvat).

Exilul Sultanului Vahdettin

După victoria Războiului de Independență, Marea Adunare Națională a Turciei a adoptat legea privind desființarea sultanatului la 1 noiembrie 1922, punând capăt oficial Imperiului Otoman.

Pe 17 noiembrie 1922, temându-se pentru viața sa, Sultanul Vahdettin a părăsit Palatul Yıldız și a plecat la bordul navei de război britanice HMS Malaya. A fost dus inițial în Malta, stabilindu-se ulterior pe Riviera italiană, la Sanremo.

La 19 noiembrie 1922, la două zile după plecarea sa, vărul său Abdülmecid Efendi a fost ales de către Adunarea de la Ankara doar în funcția de Calif, devenind șeful onorific al familiei otomane, dar fără putere politică. Astfel, Mehmed al VI-lea a rămas în istorie ca ultimul Sultan-Calif.

Fostul Sultan a protestat împotriva separării sultanatului de califat și a susținut până la final că nu a renunțat la drepturile sale legitime de conducător.

Moartea ultimului Sultan Otoman

Sultanul Vahdettin a murit în exil la Sanremo, Italia, la 16 mai 1926, din cauza unui atac de cord. Sfârșitul său a fost marcat de dificultăți financiare severe. Se relatează că fiica sa, Sabiha Sultan, a avut dificultăți majore în a achita datoriile acumulate, sicriul fostului sultan fiind chiar pus sub sechestru temporar de către creditorii locali italieni.

În cele din urmă, trupul său a fost transportat în Siria și înmormântat în curtea Moscheii Sultanului Selim I din Damasc, deoarece guvernul turc de la acea vreme nu a permis repatrierea trupului.