Cuprins
Cafeaua turcească reprezintă o parte vitală a culturii și folclorului turcesc de peste 500 de ani, fiind mult mai mult decât o simplă băutură energizantă. Aceasta este un simbol al ospitalității, al prieteniei și al rafinamentului.
Deși planta de cafea nu este originară din Turcia, metoda distinctivă de preparare și cultura cafenelelor s-au răspândit în întreaga lume datorită comercianților și diplomaților otomani. Se poate spune, așadar, că Istanbulul a fost poarta prin care Europa a întâlnit pentru prima dată magia cafelei.
Cum a devenit cafeaua populară în Imperiul Otoman?
Cafeaua a ajuns în Imperiul Otoman în jurul anilor 1540 (unele surse indică 1555 ca an de referință pentru prima cafenea). Istoria ne arată că guvernatorul otoman din Yemen, Özdemir Pașa, a descoperit proprietățile unice ale boabelor de cafea și a decis să le introducă la curtea imperială.
Özdemir Pașa i-a prezentat noua băutură lui Soliman Magnificul (Süleyman I). Sultanului i-au plăcut atât gustul, cât și metoda rafinată de preparare dezvoltată de personalul din bucătăriile Palatului Topkapı. Boabele erau prăjite, măcinate fin și apoi fierte lent în ibrice de cupru pe cenușă încinsă. Pentru cei pasionați de arta culinară, alegerea ustensilelor potrivite este esențială și astăzi; puteți explora cele mai bune mărci turcești de vase de gătit pentru a găsi echipamentul ideal.
Noua băutură a impresionat-o profund și pe soția sultanului, Hürrem Sultan, devenind rapid o modă în rândul elitei otomane.
Apariția primelor cafenele
Un moment de cotitură a avut loc în 1554-1555, când doi comercianți sirieni, Hakam din Alep și Shams din Damasc, au deschis prima cafenea publică în cartierul Tahtakale din Istanbul. Inițial privită cu suspiciune, cafeaua a primit acceptul religios după ce Șeicul Bostanzade Mehmed Efendi (mai târziu Șeicul Islamului) a emis o fatwa prin care declara că băutura nu este interzisă (haram), ci, dimpotrivă, utilă și plăcută.
Obiceiul de a bea cafea s-a răspândit rapid de la Palat către populația generală. Călugării sufiți consumau adesea cafea pentru a rămâne treji în timpul rugăciunilor de noapte și al ceremoniilor religioase, o tradiție care rezonează și astăzi în timpul nopților lungi din calendarul Ramadanului.
În palatele nobilimii a apărut o funcție specială: „Kahvecibaşı” (Maestrul Cafelei). Acest profesionist era responsabil cu prepararea perfectă a cafelei pentru demnitari. Cu timpul, mulți dintre acești maeștri și-au deschis propriile localuri. Astfel, numărul cafenelelor a crescut exploziv, ajungând la peste 600 doar în Istanbul în timpul domniei lui Murad al III-lea, extinzându-se apoi în orașe precum Konya, Gaziantep și Mardin.
De ce au fost interzise cafenelele în Imperiul Otoman?
Istoria cafelei nu a fost lipsită de controverse. Sultanul Murad al IV-lea (1623–1640), cunoscut drept „Cuceritorul Bagdadului”, a emis un edict drastic de închidere a tuturor cafenelelor în 1633. Motivul principal nu a fost băutura în sine, ci faptul că aceste localuri deveniseră locuri de întâlnire pentru disidenți, unde se discuta politică și se fomentau revolte împotriva statului. Pedepsele pentru încălcarea interdicției erau extrem de severe, mergând până la pedeapsa capitală.
Cum a ajuns cafeaua turcească în Europa?
Comercianții venețieni care vizitau Istanbulul au dus vestea despre această „băutură neagră” în Italia încă din 1615. Prima cafenea europeană a fost deschisă la Veneția în jurul anului 1645. Ulterior, cafeaua a cucerit întregul continent: a ajuns la Londra în 1652 (prin Pasqua Rosee) și la Paris, unde ambasadorul otoman Suleiman Aga a introdus moda cafelei în înalta societate în 1669.
Epoca de aur a cafelei în societatea otomană
Perioada târzie a Imperiului, în special sub domnia sultanilor Abdülaziz și Abdülhamid al II-lea, este adesea considerată o „epocă de aur” a culturii cafenelelor. Acestea au devenit instituții sociale indispensabile, unde termenul „cafea turcească” s-a cristalizat ca marcă a calității și rafinamentului.
Rolul social al cafelei
Consumul de cafea este una dintre cele mai importante tradiții sociale din folclorul turc. Femeile se adunau adesea pentru a savura cafeaua alături de dulciuri tradiționale, precum rahatul turcesc (lokum), un obicei care persistă și astăzi.
Bărbații frecventau cafenelele („kıraathane”) pentru a discuta politică, a juca table și a socializa. Aceste locuri au devenit scene pentru teatrul de umbre turcesc, cu celebrele personaje Karagöz și Hacivat, care ofereau o satiră politică și socială savuroasă. Astfel, cafeneaua otomană a devenit un veritabil „internet” al epocii sale, un centru vital pentru schimbul de informații.
Comerțul și cultivarea cafelei
În secolul al XVI-lea, Istanbulul a devenit cel mai mare centru de tranzacționare a cafelei din lume, gestionând importurile din Yemen și distribuția către Europa. Relațiile comerciale s-au diversificat în timp; de exemplu, cultivarea cafelei a început în Brazilia în 1727, iar ulterior această țară a devenit un furnizor major pentru Imperiul Otoman și Turcia modernă. Pentru o imagine de ansamblu asupra schimburilor comerciale actuale, puteți consulta analiza despre indicii de comerț exterior ai Turciei.
Deși Turcia este faimoasă pentru prepararea cafelei, clima sa nu a fost istoric favorabilă cultivării plantei. Totuși, în ultimii ani, institutele de cercetare agricolă (precum BATEM) au desfășurat proiecte experimentale de succes în regiunile Antalya și Mersin. Datorită microclimatului mediteranean, s-au obținut primele recolte de cafea 100% turcească, un pas mic dar promițător pentru agricultura locală.
Dacă locuiți în străinătate și doriți să recreați această experiență autentică acasă, puteți găsi cafea și ibrice de calitate vizitând magazinele alimentare turcești din SUA sau din alte țări occidentale.
