Cuprins
Arta tradițională turcească a covoarelor are un rol important în istoria artei noastre. Turcii au fost primii care au adus covorul în Orientul Mijlociu și în lumea islamică, demonstrând un progres semnificativ în zona în care locuia turcii din Asia Centrală. Covorul își are originea în Asia Centrală, deoarece creșterea animalelor este principala resursă economică a turcilor în civilizația lor nomade de stepă.
Covorul Pazirik, descoperit în Pazirik Kurgan din Asia Centrală, este cel mai vechi covor cunoscut. Cel mai bun covor exemplifică atât stilul, cât și priceperea artei din Asia Centrală. Covorul Pazirik este țesut foarte subțire, cu 36 de ochiuri pe 1 cm pătrat. Faptul că covorul Pazirik este construit folosind metoda nodului turcesc (nodul Gördes) demonstrează că arta covorului turcesc are o istorie lungă. În plus, covorul Pazirik are primul exemplu de broderie octogonală de trandafiri turkmeni prezentată pe covoarele turkmene.
Despre arta covorului turcesc traditional
Diverse scenarii de luptă cu animale și figurine de animale de pe covoarele turcești din Asia Centrală descriu viața și credințele societății din acea perioadă. Covorul este anterior turcilor din Asia Centrală, dar este un covor aplicat fără metoda nodurilor. Drept urmare, covorul Pazirik este esențial.
Arta covoarelor turcești din Anatolia s-a dezvoltat într-o manieră consistentă și continuă din secolele al XIII-lea până în secolele al XIX-lea, cu noi stiluri de covoare apărând la fiecare etapă.
Covoarele epocii selgiucide din Anatolia au fost prima verigă cheie în acest ciclu de dezvoltare. În ceea ce privește tehnica, culoarea, modelul și compoziția, covoarele selgiucide din Anatolia au pus o bază fermă. Din punct de vedere tehnic, nodul Gördes a fost utilizat în covoarele selgiucide, iar lâna a fost selectată ca material. Formele geometrice și motivele vegetale stilizate sunt folosite pentru a înfrumuseța podeaua.
În plus, frizele care seamănă cu caligrafia kufică vizibile pe margini se numără printre caracteristicile esențiale ale covoarelor din această epocă. Podeaua oferă o vedere care continuă pentru totdeauna cu aceleași modele. Noțiunea de infinit, care este centrală pentru arta covoarelor turcești, poate fi văzută și în covoarele selgiucide. Albastru deschis și roșu deschis pe un fundal albastru închis sau roșu închis sunt adesea utilizate în covoare.
Covoarele epocii selgiucide includ opt de la Moscheea Konya Alaeddin, trei de la Moscheea Beyşehir Eşrefolu şi şapte de la Fustat. Temele geometrice și florale stilizate ale acestor covoare, precum și inscripțiile kufice enorme de pe podea, sunt semnificative în arta tradițională a covoarelor turcești.
În perioada Principatelor, Aksaray, la fel ca selgiucizii, a devenit un centru pentru țesutul covoarelor de înaltă calitate.
Odată cu apariția covoarelor cu figuri de animale în secolul al XV-lea, arta covoarelor turcești a intrat într-o nouă eră.
Acest grup, care este bogat în imagini și compoziții animale, a fost inițial identificat în lucrările artiștilor europeni.
Covorul Ming a fost primul covor original descoperit în categoria covoarelor cu figuri animale. Covorul a fost descoperit într-o catedrală din centrul Italiei, demonstrând cum s-au răspândit covoarele cu tematică animală fabricate în Anatolia.
Covor în Imperiul Otoman
Imperiul Otoman a continuat tradiția selgiucide în țesutul covoarelor. 15-16. Covoarele din secolul timpuriu din perioada otomană sunt manipulate în patru grupuri diferite. În primul și al doilea grup de covoare din perioada otomană timpurie (Covoare Holbein), podeaua este împărțită în pătrate mici, cu octogoane plasate în interiorul pătratelor și motive în formă de romb dispuse în axe deplasate între ele. Aceste covoare, care se acceptă a fi țesute în jurul Ușakului, au fost țesute cu material de lână și tehnica nodului turcesc.
În al treilea și al patrulea exemplu de grup, podeaua este împărțită în două, trei sau patru pătrate egale. Pe fiecare dintre pătrate sunt plasate motive geometrice formate din octogoane. Acestea includ modele de stele și plante cu opt colțuri, animale stilizate și scene de luptă.
Covoarele palatului otoman au fost țesute de organizația Ehli Hiref. Covoarele sunt realizate din materiale precum vata de mătase și aurul. Culorile vii și luminoase și motivele bogate sunt dominante. Acest tip de covoare, diferit de înțelegerea clasică a Anatoliei, văzută în a doua jumătate a secolului al XV-lea, au fost numite covoare palate otomane. Aceste covoare și-au schimbat stilul când Tabriz și Cairo s-au alăturat Imperiului Otoman. Este țesut inspirat de covoarele persane. Se folosește nodul iranian. Odată cu occidentalizarea, pe covor s-au văzut motive precum cartușe baroc, ghirlande rococo, scoici de stridii, pliuri c și c, naturi moarte și peisaje.
