Cuprins
Este una dintre cele mai grele moșteniri din istorie: să fii omul care trebuie să stingă lumina peste un imperiu de 600 de ani. Sultanul Vahdettin (cunoscut oficial ca Mehmed al VI-lea) a fost această figură tragică. El a fost ultimul lider care a purtat pe umeri, simultan, titlul de Sultan și pe cel de Calif al lumii islamice.
Deși istoria îl consemnează adesea doar ca o notă de subsol a Războiului de Independență al Turciei, realitatea este mult mai nuanțată. El a fost ultimul conducător de facto; succesorul său, vărul Abdülmecid Efendi, a păstrat doar titlul spiritual de Calif pentru o scurtă perioadă, fără nicio putere politică reală.
Sânge Albastru și Destin Frânt: Familia Sultanului
Mehmed al VI-lea nu era un simplu aristocrat; venea direct din linia fondatoare a lui Osman I. Era fiul Sultanului Abdülmecid I și nepotul reformatorului Mahmud al II-lea. Totuși, viața la palat nu l-a ferit de drame personale.
Viața sa privată a fost marcată de mai multe căsătorii, o practică standard a dinastiei la acea vreme:
- Nazikeda Kadın: Prima soție și principala consoartă, cu care a avut trei fiice (Fenire, Fatma Ulviye, Rukiye Sabiha).
- İnşirah Hanım
- Müveddet Kadın: Mama singurului său fiu și moștenitor, Prințul Mehmed Ertuğrul.
- Nevvare Hanım
- Nevzad Hanım
Omul din Spatele Coroanei: Viața înainte de Tron
Născut pe 14 ianuarie 1861 în somptuosul Palat Dolmabahçe, Vahdettin a cunoscut durerea de mic. Și-a pierdut tatăl la doar cinci luni și mama la patru ani, fiind crescut de o mamă vitregă. Aceste traume timpurii i-au conturat un caracter introvertit și melancolic.
Un Intelectual pe Tronul Războiului
Spre deosebire de imaginea stereotipică a sultanului războinic, Vahdettin era un intelectual rafinat. În tinerețe, participa incognito la cursurile medreselor (școli teologice), dobândind o cunoaștere profundă a legii islamice (Sharia), a limbii arabe și persane.
Era pasionat de sufism (misticism islamic) și frecventa ordinul Naqshbandi. Dar adevărata sa evadare era arta. Era un compozitor talentat și un maestru al caligrafiei. Este o ironie amară că un om cu un suflet atât de artistic a trebuit să gestioneze cel mai brutal colaps militar din istoria turcă. Dacă sunteți pasionați de rafinamentul estetic al acelei perioade, merită să explorați moștenirea actuală prin cele mai bune mărci de bijuterii turcești, care păstrează încă ecourile stilului imperial.
Domnia Catastrofei: Un Imperiu în Genunchi
Vahdettin a urcat pe tron pe 4 iulie 1918. Moștenirea sa? Un dezastru. Imperiul Otoman pierduse Primul Război Mondial, iar inamicii erau la porți. Obiectivul său nu mai era expansiunea, ci supraviețuirea.
La scurt timp, pe 30 octombrie 1918, s-a semnat Armistițiul de la Mudros. A fost, practic, o capitulare necondiționată. Aliații au ocupat Istanbulul, au preluat controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele și au demobilizat armata otomană. Ceea ce fusese odată o superputere globală devenise o colonie divizată.
Sultanul și Atatürk: Momentul care a Schimbat Istoria
Relația dintre Sultanul Vahdettin și Mustafa Kemal (viitorul Atatürk) este subiectul a nenumărate dezbateri aprinse. Oficial, Sultanul l-a trimis pe Mustafa Kemal în Anatolia pentru a „restabili ordinea” impusă de Aliați. Neoficial, se pare că speranțele erau altele.
Istoricii citează o întâlnire crucială la Palatul Yıldız, înainte de plecarea lui Kemal. Conform mărturiilor, Sultanul i-ar fi spus:
Pașa, ai servit statul de multe ori până acum. Dar serviciul pe care îl vei face acum poate salva țara!
Mustafa Kemal a folosit această autoritate nu pentru a calma spiritele, ci pentru a aprinde flacăra Războiului de Independență. A fondat Marea Adunare Națională la Ankara, sfidând guvernul marionetă din Istanbul. Deși inițial au colaborat tacit, presiunea britanică l-a forțat pe Sultan să declare mișcarea naționalistă ilegală, semnând astfel ruptura definitivă.
Punctul culminant al umilinței a fost semnarea Tratatului de la Sèvres pe 10 august 1920, care împărțea Anatolia între puterile străine. Ankara a respins tratatul, a luptat și a câștigat, punând bazele Turciei moderne.
Exilul și Sfârșitul unei Ere
După victoria naționaliștilor, soarta monarhiei a fost pecetluită. Pe 1 noiembrie 1922, Sultanatul a fost abolit. Vahdettin, temându-se pentru viața sa, a părăsit Istanbulul pe 17 noiembrie, la bordul navei britanice HMS Malaya. Nu s-a mai întors niciodată.
A trăit o perioadă în Malta, stabilindu-se în final pe Riviera italiană, la Sanremo. A continuat să protesteze în exil, susținând că nu a abdicat niciodată de bunăvoie, dar vocea sa nu mai avea ecou politic.
Moartea Tristă a unui Împărat
Finalul vieții sale este sfâșietor și plin de umilință. Sultanul Vahdettin a murit pe 16 mai 1926 în Italia, din cauza insuficienței cardiace. Fostul stăpân al unui imperiu vast a murit îngropat în datorii.
Situația financiară era atât de disperată încât creditorii italieni au pus sechestru pe sicriul său. Fiica sa, Sabiha Sultan, a trebuit să facă eforturi supraomenești pentru a strânge banii necesari eliberării trupului. În cele din urmă, a fost înmormântat la Damasc, în Siria, nu în pământul pe care l-a condus.
Astăzi, când vizităm Istanbulul modern și folosim sistemul de autobuze sau admirăm palatele de pe Bosfor, este ușor să uităm drama umană din spatele acestor monumente. Vahdettin rămâne o lecție vie despre efemeritatea puterii.
