Sultan Abdul Hamid II

Sultanul Abdul Hamid II este considerat unul dintre cei mai importanți și mai faimoși sultani ai Imperiului Otoman, deoarece a preluat conducerea statului într-o perioadă dificilă și s-a confruntat cu numeroase crize în perioada sa.

Sultanul Abdul Hamid al II-lea a condus Imperiul Otoman timp de aproape 33 de ani și a obținut multe realizări în timpul său, dintre care cea mai faimoasă a fost Calea Ferată Hejaz, pe lângă consolidarea apărării zonei Çanakkale, răspândirea educației, deschiderea școlilor și înființarea de fabrici.

Descendenței și familiei sultanului Abdul Hamid al II-lea

Sultanul Abdul Hamid al II-lea aparține familiei otomane, ca nume complet până când Ertugrul Gazi este:

Sultanul Abdul Hamid al II-lea fiul sultanului Abdul Majid I fiul lui Mahmoud al II-lea fiul lui Abd al-Hamid I, fiul lui Ahmed al III-lea, fiul lui Muhammad al IV-lea, fiul lui Ibrahim I, fiul lui Ahmed I, fiul lui Muhammad al III-lea, fiul lui Murad al III-lea, fiul lui Salim al II-lea, fiul lui Suleiman Magnificul, fiul lui Selim I bin Bayazid al II-lea, fiul lui Muhammad Al-Fatih, fiul lui Murad al II-lea, fiul lui Muhammad I, fiul lui Bayazid I, fiul lui Murad I, fiul lui Orhan Gazi, fiul lui Osman, fiul lui Erturgul Gazi.

Sultanul Abdul Hamid al II-lea căsătorit:

• Nazikeda Kadın
• Bedrifelek Kadın
• Nurefsun Kadın
• Bidar Kadın
• Dilpesend Kadın
• Mezide Mestan Kadın
• Emsalinur Kadın
• Müșfika Kadın
• Sazkar Hanım
• Peyveste Hanım
• Bazinul Fatima.
• Pesend Hanım
• Behice Hanım
• Saliha Naciye Hanım

Viața sultanului Abdul Hamid al II-lea în fața sultanatului

Mama sultanului Abdul Hamid a murit la vârsta de zece ani, așa că a fost crescut de Presto Hanim.

Sultanul a învățat la o vârstă fragedă limbile arabă, farsi și franceză, pe lângă limba otomană, și a finalizat studiul Sahih al-Bukhari în știința hadith.

De asemenea, sultanul a învățat politică și economie de la ministrul educației, precum și literatură, științe islamice, poezie, misticism, caligrafie și muzică.

Prințul Abdul Hamid a călătorit în Egipt și Europa cu unchiul său, sultanul Abdul Aziz, pe o perioadă de aproximativ o lună și jumătate.

Sultanul a lucrat în meseria de comerciant, pe vremea tatălui său, sultanul Abdul Majid I, și era pasionat de acest domeniu, așa cum iubea echitația și sportul.

Sultanul era cunoscut pentru dragostea sa pentru religie, după cum spunea fiica sa Aisha despre el:

Tatăl meu obișnuia să îndeplinească la timp cele cinci rugăciuni zilnice, să recite Sfântul Coran, iar în tinerețea sa mergea pe calea Shadhiliyya și obișnuia să frecventeze moscheile, în special în luna Ramadanului.

Epoca sultanului Abdul Hamid al II-lea

Preluarea puterii

Domnia sultanului Abdul Hamid a început la 11 shaban 1293 AH corespunzătoare la 31 august 1876, succedându-i fratelui său Sultan murad al cincilea.

Sultanul a preluat puterea după ce fratele său, Murad al V-lea, a suferit o cădere psihică, în urma loviturii de stat împotriva unchiului său, sultanul Abdul aziz, care a murit.

Sultanul a mers la mormântul însoțitorului profetului Mohamed, Abu Ayyub al-Ansari, și a luat acolo sabia sultanului, conform unei tradiții moștenite încă de la cucerirea Constantinopolului.

Sultanul a vizitat apoi mormântul tatălui său, sultanul Abdul Majid I, apoi mormântul sultanului Mehmed Cuceritorul și apoi mormântul bunicului său Mahmoud al II-lea și al unchiului său Abdulaziz I.

Sultanul a preluat puterea într-o perioadă dificilă, în care Imperiul Otoman se confrunta cu probleme financiare majore și cu revoluții sângeroase în Balcani, declanșate de elemente naționaliste.

Încă din prima zi a domniei sale, sultanul s-a confruntat cu situații dificile, dintre care cele mai importante au fost răspândirea ideilor separatiste și crizele financiare.

Sultanul Abdul Hamid al II-lea nu a deținut puteri reale în primii doi ani de domnie, deoarece Midhat Pașa, cunoscut pentru afilierea sa pro-occidentală, a avut ultimul cuvânt în toate chestiunile importante după ce a anunțat primul meșrutiyet.

Imperiul Otoman și-a declarat falimentul cu doar un an înainte ca sultanul să preia puterea.

Tulburări și revoluții în imperiu au izbucnit în Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Muntenegru și Serbia.

Războiul ruso-otoman

Țările europene au trimis o listă către Imperiul Otoman în care reclamau nedreptatea creștinilor și cereau îmbunătățirea condițiilor acestora, în timp ce ambasadorii europeni monitorizau procedurile urmate, ceea ce a fost considerat de parlamentul otoman ca o ingerință flagrantă în suveranitatea statului.

Parlamentul a respins lista, pe care Rusia a folosit-o ca pretext pentru a declara război Imperiului Otoman.

Sultanul Abdul Hamid cunoștea incapacitatea statului de a intra în război și, prin urmare, a avut tendința de a încerca să încheie pacea cu Rusia, dar Medhat Pașa a declarat război oricum, fără să se preocupe de dorința sultanului.

Războiul a fost dezastruos pentru Imperiul Otoman, deoarece Rusia a ocupat România și Bulgaria și a ajuns la Edirne.

Forțele rusești se aflau la doar aproximativ un kilometru de Istanbul, iar Rusia a invadat Anatolia și a înconjurat capitala din toate direcțiile.

Imperiul Otoman, sub povara înfrângerii, a fost nevoit să încheie cu Rusia Tratatul de la San Stefano, ale cărui prevederi erau extrem de nedrepte, după cum s-a afirmat:

• Independența Muntenegrului, României, Bulgariei și Serbiei.
• Plata unei amenzi către Rusia în valoare de 250 de milioane de lire aur, iar în caz de neplată falimentul statului, terenul va fi plătit
• Strâmtorile Bosfor și Dardanele s-au deschis pentru Rusia, atât în timp de pace, cât și în timp de război.
• O promisiune de a-i proteja pe creștinii din Creta și pe armeni.
• Acordarea către Rusia a 6 nave de război otomane.

Sultanul Abdul Hamid a exercitat numeroase presiuni pentru a încerca să împiedice aceste prevederi, dar a reușit să împiedice doar ultima clauză, astfel încât statul să își păstreze navele de război.

Dizolvarea parlamentului și preluarea puterii

După înfrângerea zdrobitoare suferită de stat, sultanul a decis să dizolve parlamentul, să suspende constituția și să preia complet puterea.

Războiul greco-otoman

În 1897 a izbucnit un război între Imperiul Otoman și Regatul Greciei, deoarece Grecia a încercat să obțină controlul asupra insulei otomane Creta.

Grecia a ocupat insula, iar Imperiul Otoman i-a declarat război

Războiul a fost martorul unei victorii militare otomane zdrobitoare, otomanii încheind pacea cu Grecia în următoarele condiții:

• Includerea regiunilor de frontieră din Tesa la Imperiul Otoman
• Plata a 4 milioane de lire otomane drept compensație de război
• Păstrarea insulei Creta și acordarea de autonomie sub autoritatea Imperiului Otoman
• Supraviețuirea forțelor otomane în teritoriile ocupate ale Greciei până când toate condițiile anterioare vor fi puse în aplicare.

Starea Imperiului Otoman sub conducerea sultanului Abdul Hamid al II-lea

Situația economică

Sultanul Abdul Hamid a preluat conducerea Imperiului Otoman în condiții extrem de dificile, întrucât datoriile statului ajunseseră la 2 miliarde de lire otomane.

Reformele financiare

• Reducerea datoriilor Imperiului Otoman la mai mult de o zecime, de la aproximativ 2 miliarde la 100 de milioane de lire otomane.
• Reducerea salariilor prinților și miniștrilor.
• Transferarea supravegherii alocărilor financiare ale minorilor către Ministerul de Finanțe în locul trezoreriei private.
• Înființarea băncilor
• Bazându-se pe aur și argint ca o monedă principală.

Reforme comerciale

• Desființarea sistemului de franciză străină
• Încurajarea comerțului intern între state în detrimentul importurilor din străinătate
• Creșterea exporturilor agricole
• Crearea căilor ferate, a drumurilor și a infrastructurii necesare

Reforme agricole

• Înființarea unei bănci agricole care să asigure finanțarea necesară fermierilor
• Înființarea căii ferate Hejaz, care a contribuit în mare măsură la facilitarea circulației produselor agricole.
• Activarea sistemului de proprietăți medii și mici
• Diversificarea producției agricole de culturi
• Înființarea unei școli de agricultură pentru a preda cele mai recente științe agricole

În ciuda declinului dramatic al Imperiului Otoman în multe domenii, epoca sultanului Abdul Hamid este considerată apogeul progresului economic în epoca de declin în general.

Sultanul s-a confruntat cu multe provocări, dar le-a gestionat cu pricepere și înțelepciune, ceea ce a dus la o renaștere economică în toate ținuturile imperiului.

Educație

În timpul domniei sultanului Abdul Hamid al II-lea, educația a cunoscut o mare renaștere, sultanul fiind unul dintre cei mai importanți sultani care au dezvoltat educația.

Sultanul a condus cea mai mare campanie pentru educație din istoria otomană, deschizând școli și universități și actualizând programele de învățământ.

Sultanul a înființat școli medii și superioare și institute tehnice și a modernizat programele de învățământ și planurile științifice.